Uncategorized

La pas pe străzile Brăilei

14/03/2021

Dacă nu ești din Brăila, e bine să știi că orașul are multe povești de oferit. Dar nu le trâmbițează prin castele vechi sau palate, ci le șoptește cui vrea să fie atent la delicatele sale mărturisiri.

Ca fiind născută în Brăila, mă consider îndreptățită să-i împrumut orașului glasul și să vă vorbesc despre ce este și ce a fost odată… Brăila.

Știu că unii se laudă cu trecutul glorios al Brăilei (trecut care ajunge până spre secolul 19), cu câtă viață și energie era încărcat orașul. Câtă zarvă și cât elan al oamenilor, în vremea în care, se spune, Brăila avea un loc de frunte ca grânar al țării, sau ca exportator prin Bursa de cereale.

Poate că mai cuminte ar fi să-l credem și pe Mihail Sebastian, care, în al său jurnal, spune că Brăila a avut dintotdeauna un aer de părăsire și lăsare în paragină, un fel de stil „cum ar putea să fie, dar nu e”.

Plecând la drum departe de Brăila, am luat cu mine ambele impresii despre oraș: Brăila și-a avut gloria sa demult, acum se zbate doar să-și mențină statutul de oraș. Însă mai e ceva, care mi-a scăpat în lunga absență de 19 ani: Brăila are totuși poveștile sale frumoase, dar le dezvăluie cui vrea să se oprească în loc pentru a vedea semnele lor de-a lungul străizilor sau pe case, iar nu trecătorului grăbit, vănător de informații șocante.

Ce e de văzut pe străzi din Brăila

Am observat lucrul ăsta din momentul în care am început să o pornesc la pas, pe diferite străzi și străduțe. Nu direcții demne de înscris în vreun ghid turistic, chiar lipsite de obiective însemnate, dar care au totuși farmec, dacă știi să fii atent/ă: la case, la vile și la paragină. Sunt 3 lucruri diferite, care vorbesc despre lumi diferite, și mai ales, fiecare – de un alt timp al Brăilei.

Case, vile și paragină

Vilele, desigur, nu sunt încă foarte multe, și vorbesc despre prezent. Unele sunt construite cu gust, au o arhitectură demnă de admirat și îți dau de înțeles ce fel de proprietari trăiesc acolo, la umbra și la adăpostul lor. Altele au un aspect îndoielnic, arta construcției nu a fost pe primul plan în agenda proprietarului. Ce m-a frapat, au fost însă vilele care au curți asfaltate și betonate, fără nici un pom, fără nici un pic de umbră. Sigur, sunt și unele din ele care au păstrat legătura cu un pic de natură, unde se văd înălțându-se brazi frumoși sau salcâmi de mătase. Și o asemenea vegetație nu o întâlnești doar pe lângă vile, ci și prin curțile unor case trainice, mai vechi.

Casele le-am găsit așa: unele, cele despre care vorbeam mai sus, sunt trainice, cu fundație înaltă, și cu camere înalte, pod. Deși nu sunt noi-nouțe, respiră autoritate. Se vede că acei proprietari nu s-au zgârcit în a construi cu toate cele de trebuință unei case de om așezat. Ele au si curți frumoase, care invită la răcoarea pomilor, au garduri frumoase, și fără îndoială că au și povești foarte frumoase de spus despre familiile care le locuiesc.

O altă parte din case sunt mai modeste: camerele se vede că sunt mai scunde, gardurile și porțile de un stil impersonal, unele având ceva drăgălaș de arătat turistului: geamuri cu multe ochiuri mici (cum era moda odinioară), culori frumoase cu care au fost vopsite, plăcute la privit, și o modestie care ne arată că și ea are ceva de spus despre oameni…

Pentru fiecare dintre ele, mi-a plăcut să îmi imaginez ce fel de oameni adăpostesc, și care le-ar fi caracteristicile definitorii, și să mă las purtată către istoria pe care oamenii, din case și din vile, o trăiesc.

Mai sunt, nu foarte multe ce-i drept, case lăsate în paragină. Se vede că au fost părăsite, că nu mai locuiește nimeni în ele, unele stau să se prăbușească. Aici, nostalgia mă încearcă cel mai puternic: unele dintre ele au fost case impunătoare pentru vremea lor, deci, cum au putut să rămână în asemenea părăsire? Pe alocuri, teren de curte încărcat cu iarbă și pomi, sălbăticit, care o fi sperând și el la un nou proprietar și o curățire a locului. Pe acele trenuri probabil că fostele case deja s-au prăbușit.

Particularități urbane

Aproape toate, dar aproape toate curțile sunt acoperite de bolte de viță-de-vie. Ceea ce dă o impresie plăcută, intuiești numai privind-o câtă umbră și răcoare oferă, în zilele toride ale verii. Dar cum de aproape toate curțile au viță-de-vie? Explicația pe care mi-am dat-o este că: o dată cu migrarea la oraș, oamenii s-au simțit despărțiți de viile de țară, de livezi și alte bunuri ale gospodăriei. Și atunci au adus cu ei obiceiul de a cultiva viță-de-vie, în amintirea vremurilor când aceasta era doar o mică parte din gospodăria familiei.

Curțile betonate ale vilelor dau impresia că lociunțele au fost făcute de dragul construcției, și mai puțin al creării unui climat plăcut, cu pomi sau flori, care să înfrumusețeze ceea ce asfaltul nu poate.

Ici-colo, vezi câte un fost magazin sau actual atelier de reparații, care îți aduc aminte de alte vremuri, nu tocmai demult trecute (dar cu un izbitor aer de vechi).

Cam atât despre primele plimbări la pas pe străzi lăturalnice ale Brăilei, în afara traseelor comune și a obiectivelor turistice din oraș. Peregrinările mi le-am început cu străzile Unirii și Ștefan cel Mare, dar încă nu le-am admirat nici pe acelea în întregime. Cine știe, poate ar avea să-mi mai șoptească vreun secret uitat de lume. Strada Unirii, cu siguranță. Și s-ar putea să facă obiectul unui articol separat.

Până atunci, îți doresc plimbări frumoase și senine, pe îndelete, pe unde te vor purta pașii în orașul de la Dunăre. Fie ca turist, fie ca locuitor care vrea să dea puțin la o parte praful de pe istoria și prezentul orașului, te invit să te lași ghidat de inspirație, și să descoperi lucruri frumoase în orașul Brăila. Un mic oraș de la Dunăre…

No Comments

Leave a Reply