Recenzie carte

(Recenzie carte) „Călătorii cu Charley” – John Steinbeck

21/03/2021

Cu stilul de a scrie al lui John Steinbeck am făcut cunoștință încă din liceu. Atunci am citit „La răsărit de Eden”. Un pic mai târziu, și pentru că mi-a plăcut stilul, am continuat cu „Joia dulce”, „Iarna vrajbei noastre” și „Oameni și șoareci”. Din primele trei nu mai țin minte mare lucru, decât că sunt cărți bune. De fapt, așa rămân multe din ele întipărite în mintea cititorului, după ani și zeci de ani: asta e o carte bună! Fără a fi reținut măcar un fir de acțiune, poate cel mult o scenă sau o imagine din acea carte. Însă de „Oameni și șoareci” îmi amintesc ceva mai mult, poate datorită insolitului din roman: un personaj masiv, incapabil să facă vreun rău cuiva, și… șoarecii, cu corpul lor moale.

Opere ale lui John Steinbeck

În timp, am căutat să cumpăr cât mai multe din cărțile acestui autor, eventual să obțin seria completă. Așa se face că acum am „Călătorii cu Charley”, „Perla”, „Strada Sardinelor”, „Fructele mâniei”, „Pășunile raiului”, „Jurnal rusesc”, „Cartierul Tortilla”. În ce privește „Fructele mâniei”, timpul în care trebuia să o fi citit e depășit de mult, e cert. Cândva făcea parte din programa de studiu, dar am reușit să evit cu grație să o citesc, ca lectură obligatorie. Acum, după atâta vreme, mă pot bucura de libertatea de a fi ales de bună voie de pe raft „Fructele mâniei”, și de a o citi independent de vreo programă sau obligație. Cred că voi fi cu atât mai atentă la firul acțiunii și la detaliile de acolo, să nu mai vorbim de impresiile pe care le poate lăsa – mai puternice acum decât altă dată.

Specificul romanului „Călătorii cu Charley”

Am început să enumăr cărțile lui J. Steinbeck pronind de la „Călătorii cu Charley”. Asta pentru că am „reînnodat prietenia cu” John Steinbeck pornind de la acest volum.

Studiind puțin despre autor, am aflat că este vorba de una dintre ultimele sale cărți, realizată în perioada de maturitate a scriitorului (1960). Este o cărțulie despre călătoria sa într-un fel de rulotă, în scopul de a explora America. Charley, nu cred că ați fi bănuit, este câinele care-i va ține companie în drumurile sale. Mi-a luat nu mai mult de două zile să o parcurg, și recomand cu căldură ca lectură ușoară de vacanță. Stilul este simplu, curge natural, și ești recompensat la fiecare câteva pagini de întâmplări hazlii. Este, într-adevăr, o carte deconectantă.

Se pare că J. Steinbck, după ce a scris tot ce va fi fost important și grav, și-a permis un astfel de roman de călătorii, care să bine dispună cititorul. Asta, să-l binedispună, doar în măsura în care se poate. „Călătorii cu Charley” nu este lipsită de reflecții asupra societății în schimbare, asupra economiei și industrializării. Așa se face că, spre finalul cărții, amănuntele haioase se răresc în favoarea atitudinii critice față de State și oamenii care le locuiesc. Fără ca tonul să devină amar, face în așa fel încât zâmbetul cititorului rămâne împietrit, sau nu-și mai are rostul.

Totuși, luată în ansamblu, „Călătorii cu Charley” este simplu de citit, oferă momente de relaxare, și chiar, poate, dorința de a cunoaște un personaj al ei atât de important: pe Charley.

Nu știu dacă întâmplător, J. Steinbeck își ia un însoțitor, și un alter ego pe drumurile Americii, – un pudel. Pe Charlie. Autorul încearcă uneori să privească lucrurile din punctul de vedere al câinelui. Și nu lipsesc observații de genul: „Oamenii sunt tâmpiți de-a binelea”. Într-o oarecare măsură, aceeași atitudine pe care o regăsim în povestea lui Natsume Soseki, „Eu, motanul”  (dar acolo percepția animalelor asupra oamenilor este mult mai bine dezvoltată).

Mai vedem că J. Steinbeck, pornit la drum cu pudelul Charley, îi acordă acestuia respect cel puțin la fel ca unui om. El știe că animalul este înzestrat în mod natural cu toate cele de care are nevoie, că nu provoacă în jur stricăciuni și nu lasă gunoaie, absolut fără rost, așa cum fac oamenii. Tot așa, știe că animalul e capabil să ignore detalii în care oamenii se încurcă, dar nu-i mai puțin capabil să prindă cea mai mică urmă de ostilitate sau sentiment care i-ar putea fi potrivnic. Cu alte cuvinte, mesajul pare să fie: „Charley e mai bun ca voi, dar oricât v-ați strădui, nu-l puteți egala…”

Un semn că autorul pune mare preț pe compania pudelului este chiar titlul din care numele câinelui nu lipsește: „Călătorii cu Charley” este o poveste dulce-amară despre situația Americii anilor 60, a oamenilor și a direcției în care lucrurile par să se îndrepte. Uneori nu doar par, ci este evident că se îndreaptă înspre industrializare, productivitate, cultura consumerismului, dorința de mai mult, de a avea și de a lăsa în urmă lucruri produse și furnizate oamenilor, pentru nevoile lor (reale sau închipuite).

Contextul în care a fost scrisă „Călătorii cu Charley” de către John Steinbeck

După cum deja am menționat, „Călătorii cu Charley” este o carte a autorului ajuns la maturitate. Este aceeași perioadă în care John Steinbeck primește Premiul Nobel pentru Literatură (1962). Tot cumva în aceeași perioadă, J. Steinbeck  merge în Vietnam, ca reporter, la cererea revistei Newsday (1967).

Alături de Premiul Nobel pentru Literatură, J. Steinbeck primise și Premiul Pulitzer pentru „Fructele mâniei” (1939). De asemenea, a fost corespondent de război în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ca și context în care și-a dezvoltat și valorificat talentul de scriitor: John Steinbeck a fost fiul unuia din poinierii locului (s-a născut în Salinas, California) și a unei învățătoare. În privința studiilor, el începe Universitatea din Stanford, pe care este nevoit să o susțină din banii proprii. Abandonează facultatea și practică diferite meserii, precum zugrav, culegător de fructe, muncitor constructor, lucrător de fermă, printre altele. Interesant este interesul pe care J. Steinbeck l-a manifestat față de biologie, în special biologie marină. Acestui fapt se datorează prietenia dintre el și Ed Ricketts, omul care i-a influențat major scrierile.

Ca un semn al importanței sale ca scriitor american, John Steinbeck se bucură de comemorare prin intermediul unui muzeu care îi este dedicat în întregime: Centrul Național Steinbeck din California. Acolo se află și Rosinanta, rulota cu care J. Steinbeck a făcut călătoriile prin America, alături de Charley.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply